Despre Nicolae, moşul care mă pune la grea încercare

Mai sunt două zile si Vine Moş Nicolae şi cu această ocazie nu pot decât să fiu încântat, nerăbdător şi prea- mirat. Toată lumea spune că vine Moş Nicolae, dar de unde vine nu am reuşit să aflu. Sunt o persoană pozitivă, aşa că în lipsa unui răspuns exhaustiv (asta este cuvântul lui mami, eu nici nu îl pot pronunţa) mă mulţumesc cu faptul că o să vină-sper.

De fapt, sunt sigur că o să vină. La copiii cuminţi vine cu jucăriile pe care aceştia le-au cerut frumos completând "Lista lui Moş Nicolae". Eu doar am dictat, pentru că eu la asta mă pricep. Eu spun, arăt cu degetul şi oamenii se execută. Aşa simt eu că se procedează într-un stat democratic condus de  un totalitar, mic şi hotărât ca mine. 

Copiii care nu au fost cuminţi primesc un băţ. Aceasta ştiam încă de acum doi ani, când am şi primt unul, la cererea mea expresă. Ieri, am aflat că pot primi şi o nuia-despre asta mi-a "pobestit" Delia. Eu nu ştiu ce o să primesc. Ştiu doar că Moş Nicolae decide. Sper să decidă cu sufletul şi nu cu capul, căci raţiunea dăunează grav cadourilor.

Pe lista mea eu am dictat modest trei lucruri: un şarpe, o cască galbenă şi o vioară. Mi.-a fost uşor să poruncesc pentru că mai tot timpul ştiu ce vreau. Ce nu ştiu eu este cum decide Moşul dacă am fost sau nu cuminte. Cum vede el toţi copiii în acelaşi timp? Şi ce face noaptea? Când doarme, cum poate vedea dacă sunt cuminte sau nu? Dacă Crăciun lucrează cu reni şi spiriduşi, asistenţii lui Nicolae cum se numesc? Şi până la urmă ce va alege; băţul sau nuiaua.

Din fericire, mai sunt doar doua zile:)

Cantecul meu

Nu am ADD. Doar acces la internet.

Am revenit!

Delia, educatoarea, mi-a spus că mă comport ca un bebeluş. Şi aşa mi-am adus aminte că pentru cititorii mei fideli, oricare ar fi aceia, chiar sunt. Am rămas cu postările prin 2010 pe când aveam un cort, dar nu şi păr, aveam un tren, dar nu şi cont pe Facebook, aveam un prieten, dar nu şi iubita. În fine, înţelegeţi voi, aveam foarte multe, dar în acelaşi timp foarte puţine. Acum am 103 grame. Aşa spun eu pentru că nu îmi place să mi se spună altfel. Cică se spune centimetri. Sună mai bine grame.

Nu uitaţi! Acum am păr şi acelaşi chef de vorbă. Aşa că mă reapuc de scris. Adică de dictat, că la scris am rămas la cifra şase. E ca un cerc- mie îmi plac cercurile- şi o linie strâmbă. Nu imi iese chiar perfect, dar mama spune că "nu-i nimic". Asta zic şi eu că doar în curând voi trece la cifra şapte. Sau litera.. le mai încurc.

Tot la scris mă mai ajuta linia şi punctul. Dacă nu ştiaţi, când  spui o propoziţie/cuvânt/literă- una dintre ele că şi pe astea le mai încurc-tragi o linie. Şi când spui o silabă/cuvânt/literă/cifră (v-aţi prins, una din astea) pui un punct. Mie îmi plac şi punctele. Rău de tot. Asta când nu primesc vreo temă în care tot scriu: linie, punct, linie punct, linie punct ,,, până ameţesc. 

Recunosc, uneori sunt cam confuz şi ameţit. Nu pricep multe lucruri. Spre exemplu, ce este ninsoarea? Mi s-a explicat că este atunci când ninge. Dar nu am înţeles. De ce ninSOARE atunci când ninge şi deci nu este pic de SOARE. 

Acum repet pentru serbare. Sunt păstor. Ma îmbrac în alb şi am găsit deja un băţ. Este ca cel pe care l-a aruncat mama pe fereastră pentru că aproape i-am scos un ochi. Eram nervos, nici eu nu mai ştiu de ce. Aşa sunt eu uneori.  Apropo de ochi. Eu văd mai bine decât mamaie Lelena şi decât mami, dar tot nu am reuşit să găsesc băţul acela. Oricum, mie nu îmi place să fiu păstor. Pentru că păstorii sunt bătrâni, iar eu am păr. Mult păr. Sunt tânăr şi am păr frumos şi am şi un rol greu. De păstor. V-am spus. E dificil şi nu reţin ce fac ceilalţi. Noua mea iubită, Anca, nu ştiu ce rol are. Ştiu doar că o pup şi atunci rolul chiar nu mai contează.

În definitiv, am impresia că în realitate multe lucruri chiar nu contează.    

Cortul meu

Mos Craciun a vazut ca m-am plictisit si mi-a adus un cort...

Ce este muntele

M-au anuntat fericiti ca mergem la munte. Ok. Si? M-au lamurit bustean, asa ca am dat din umeri nedumerit. Au venit repede cu explicatia: acolo unde te-a botezat tata popa.

Alt mister. Cine e tata popa? Eu stiu ca tata e tata, adica un nene care face ce zic eu. Nu imi aduc aminte de vreun tata popa care sa stea in cap cand am eu chef. Oricum, lumea e plina de mistere si mai bine ma joc, m-am gandit in timp ce stateam la manipulat cu haine.

Acum, dupa ce m-am intors de la munte, sa va povestesc ce e aia, ca sunt mult mai destupat.

Ce denumesc ei munte e de fapt locul unde ajungi dupa ce te plictisesti de moarte in masina, adormi cu capul stramb si te trezesti ca o vezi pe Buni. Fara Wof - asta e un amanunt neplacut.

Muntele se continua cu ceva denumit "restaurant". Asupra acestui concept o sa mai meditez ca m-a cam confuzat. In doua cuvinte, din cate m-am prins e locul de papa. Unul mai ciudat as spune, ca nu m-a spalat nimeni pe maini inainte, mancarea mi-a fost adusa cu o ora intarziere de o doamna cu sani mari si in loc de babetica mi s-a dat un coif. Noroc cu metoda subtila de indopare adopata de parintii mei, ca altfel zau ca m-as fi pierdut de tot.
Tot munte i-au zis si plimbarii post-ingurgitare. Miscare in ceata, i-as spune eu, pentru ca mami insista sa nu mai tip cu gura deschisa, ca ma doare in gat. Cum ar putea un bebelus sa zbiere cu gura inchisa?! Eu nu imi pot da seama. Poate adult fiind, o sa reusesc. Asa pe la 60 de ani, ca daca e sa mai iau dupa ai mei, pe la 30 nicio sansa. Ei zbiara si cu gura larg deschisa si cu dinti.

In acest loc, numit munte, mami m-a ademenit, ca de fiecare data, sa ma duc la locul meu de nani.

"Mihnea, unde e locul tau de nani?", ma intreaba ea pe la amiaza.

"De unde D-zeu sa stiu eu", i-as fi raspuns prompt daca stiam toate aceste cuvinte. Doar eram intr-o camera pe care nu o mai vazusem niciodata.

Noroc ca m-a asezat ea unde a considerat ca e locul meu de nani si am scapat de problema. De ce m-a mai inrebat atunci, zau de am priceput, dar din experienta mea de un an si 3 luni am inteles ca oamenii mari sunt niste fiinte pe care nu are sens sa le intelegi. Trebuie doar sa stii cum sa ii iei cu binisorul astfel incat tot la vorba ta bebeleasca sa ajunga.

Si inca ceva legat de locul meu de nani. Acest mirific spatiu dedicat MIE a devenit in noaptea aceea locul de nani a lui mami, tati si buni. Si eu intre ei :)

Munte in adevaratul sens al cuvantului cred ca este insa atunci cand stai la locul de papa si niste oameni care ar fi trebuit sa stea in televizor stau pe o ridicatura si canta. Mare minune. Nici macar nu imi pot explica cum au iesit ei din televizor asa tiptil, fara sa vad eu, si cum au ascuns repede aparatul, ca sa am impresia ca sunt nascuti si crescuti pe ridicatura. Oricum, de cantat au cantat dragut, desi habar nu aveau de "house", iar buni a fost o partenera pe cinste.

Am agatat si o draguta de aceeasi varsta cu mine si m-am imprietenit cu un baietel care m-a intrebat nerusinat daca mai fac caca pe mine.

Cam asta e definitia muntelui.

Noul meu prieten

Tot tin sa mai scriu cate ceva pe aici, dar soarta nu prea ma mai lasa. Sunt ocupat! Asta este si daca va place de mine va va placea si asa cum sunt, scump la scris. Mai ales ca sunt ocupat cu chestii interesante. Spre exemplu, inainte sa ma apuc sa tastez, m-am preocupat de scrisul cu creionul fara varf pe parchet. Azi a fost o zi plina de inspiratie asa ca am mazgalit o poveste. V-o citesc si voua de indata ce imi aduc aminte despre ce este, pentru ca dupa cum v-am marturisit mai sus, creionul nu avea varf. L-am mestecat eu inainte cu putina guma pe care am gasit-o in partea opusa a creionului. Un fel de snitel cu cartofi prajiti. Iami.

Din fericire, la tastatura nu iti trebuie varf, asa ca o sa spun repede ce am de spus, dupa care ma intorc la creion si parchet ,ca simt cum vine din nou inspiratia.

Sunt pe cale sa fac o mare schimbare in viata mea. Cred ca o sa il detronez pe bebe din oglinda din pozitia lui de cel mai bun prieten al meu. Il fac cel mai bun prieten al meu adjunct iar in locul lui il cocot pe Andrei Nicholas, bebelusul de la 6. Inca mai ticluiesc cum sa fac asta, pentru ca imi e teama de contractul colectiv de prietenie si de eventuale greseli cu care as putea pierde un eventual proces. Asa ca, momentan, strang dovezi.

Dovezi impotriva lui bebe din oglinda

1. e frumos, talentat si extraordinar ca mine si s-ar putea ca , intr-o buna zi, sa imi fure gagica

2. ma pupa la fel de balos cum il pup si eu pe el si nu imi place

3. ma imita ca o maimuta, iar eu imi doresc fani cu personalitate

4. nu vrea sa pareseasca nici mort dormitorul mamei iar mie imi place sa ma plimb pe afara

5. e de prea mult timp prietenul meu cel mai bun si eu am nevoie de o companie mai fresh

Dovezi pentru Andrei

1. e frumos, talentat si extraordinar dar in alt fel decat mine, asa ca nu o sa fie placut de tipul meu de gagica

2. imi place cum ma pupa

3. ma iscodeste din cand in cand dar se vede clar ca este o alta personalitate

4. se tine dupa mine prin ce parc am eu chef sa merg

5. e mai tanar si cu o perspectiva noua despre viata

Mai strang si alte dovezi. Acum pe parchet cu mine!

Ce fac eu de dragul ei

Cu agitatia asta protestatara, am uitat sa va povestesc despre intalnirea cu gagica-mea, Irina. A fost cea mai tare intalnire dintre toate. Una ca la carte, as spune cu mana pe inima daca as avea habar ce srie in carte si unde imi este inima.
M-am gandit sa nu par nici prea romantic, nici prea indiferent, nici prea ferchezuit, nici prea neglijent, nici prea prost, nici prea spiritual. Asa ca am invitat-o in parc, nu la restaurant, mi-am pus haine curate, dar am combinat niste pantaloni caramizii cu ciorapii verzi si am vorbit cat sa nu adorm. Se pare ca am facut o impresie buna din prima, pentru ca m-a luat de manuta de cum m-a vazut si s-a chinuit sa ma ghiftuiasca cu o banana. Eram satul, dar am ingurgitat doar de dragul ei.
Intr-un final am ajuns si la terasa unde nu i-am oferit un cico din dragoste pentru gatul ei fragil, dar am acceptat din nou sa fiu hranit ca un catelus cu sticks-uri. Ca bonus am primit baloane de sapun in ochi si pe chelie, dar nu m-am suparat. Tot de dragul ei.

Sper sa ne vedem in curand iubita mea!