Odă lui Moş Nicolae. Bătrânul cel fumat care a vinit

Şi a vinit! A vinit pe uşă aşa cum ştie el să vină. Şi tot pe acolo a şi plecat, pentru că doar pe acolo ştie el să plece. El nu este Moş Crăciun să alunece pe acoperiş şi să se ardă la fund. Săracul! În fiecare an cînd vine, Moşul se arde la fund. Aşa am văzut eu la desene.

Şi a vinit după ce l-am aşteptat şi m-am rugat, şi am mâncat şi m-am comportat. Şi după ce el a stat acolo unde şi el şi Moş Crăciun pot sta: pe acoperiş.

Şi a vinit deşi cum nu s-ar preta: fumat!

Şi a vinit cu daruri multe şi cerute şi m-a iertat. Pentru că este Moş bun, Moş Nicolai deşi m-a făcut să aştept, să rog, să mănânc, să mă comport. 

Pentru toate acestea îi mulţumesc şi îl iert şi suport încă o zi despărţirea de bradul lui Moş Crăciun. Căci tare am dor de Moş Crăciun.

Momentul vinirii

Şi acum liber la Moş Crăciun. Odă lui aici

Despre pipăit sau cum să citeşti o carte pe muchie

Salutare tuturor! Sunt eu, Mihnea Nic Pitic şi vă invit să ...ceva . Vreţi să mă ajutaţi?  Sper că aţi spus da, că altă alternativă nu există. Deci "da"! Aţi spus "da" la cartea despre Pipăit, pe care eu nu am citit-o din două motive simple:
1. Nu o am
2. Sunt analfabet

Şi probabil că nici nu o voi citi din alte două motive:

1. Mama nu o să mi-o ia
2. Voi rămâne analfabet atâta timp cât voi rămâne interesat de astfel de cărţi

Dar nu-i nimic. Sunt la fel de optimist ca întotdeauna, pentru că ştiu destul de multe despre pipăit cât să umplu două cărţi cu Michi Maussss ClabHaussssss. M-am gândit şi la o clasificare şi aş începe cu ceva de sezon: pipăitul cadoului pe care mi l-a pregătit Moş Nicolae. Sper să pipăi ce trebuie, adică un şarpe, o cască galbenă şi o vioară- cu arcuş cu tot.

Ar mai fi pipăitul feţei mamei  în timpul fiecărei nopţi. De nepreţuit! Şi atingerea rece a primului om de zăpadă pe anul acesta. Foarte rece! Şi frişcă lipicioasă pe degete, de ziua cui s-o nimeri. Delicios! Şi Ştrumfiţa din primul film 3D din viaţa mea. Enervant! Şi inima gumantă pe care am găsit-o aseară în mall. Norocos! Şi... noroiul de pe ghetuţe. În viitor!

Şi încă ceva- muchia paginii  pe care o ating in fiecare seara, numarand până la coperţi. Inteligent! Dar nu şi cartea despre "Pipăit" de la Michi Maus Clabbbbb Haus.

Despre Nicolae, moşul care mă pune la grea încercare

Mai sunt două zile si Vine Moş Nicolae şi cu această ocazie nu pot decât să fiu încântat, nerăbdător şi prea- mirat. Toată lumea spune că vine Moş Nicolae, dar de unde vine nu am reuşit să aflu. Sunt o persoană pozitivă, aşa că în lipsa unui răspuns exhaustiv (asta este cuvântul lui mami, eu nici nu îl pot pronunţa) mă mulţumesc cu faptul că o să vină-sper.

De fapt, sunt sigur că o să vină. La copiii cuminţi vine cu jucăriile pe care aceştia le-au cerut frumos completând "Lista lui Moş Nicolae". Eu doar am dictat, pentru că eu la asta mă pricep. Eu spun, arăt cu degetul şi oamenii se execută. Aşa simt eu că se procedează într-un stat democratic condus de  un totalitar, mic şi hotărât ca mine. 

Copiii care nu au fost cuminţi primesc un băţ. Aceasta ştiam încă de acum doi ani, când am şi primt unul, la cererea mea expresă. Ieri, am aflat că pot primi şi o nuia-despre asta mi-a "pobestit" Delia. Eu nu ştiu ce o să primesc. Ştiu doar că Moş Nicolae decide. Sper să decidă cu sufletul şi nu cu capul, căci raţiunea dăunează grav cadourilor.

Pe lista mea eu am dictat modest trei lucruri: un şarpe, o cască galbenă şi o vioară. Mi.-a fost uşor să poruncesc pentru că mai tot timpul ştiu ce vreau. Ce nu ştiu eu este cum decide Moşul dacă am fost sau nu cuminte. Cum vede el toţi copiii în acelaşi timp? Şi ce face noaptea? Când doarme, cum poate vedea dacă sunt cuminte sau nu? Dacă Crăciun lucrează cu reni şi spiriduşi, asistenţii lui Nicolae cum se numesc? Şi până la urmă ce va alege; băţul sau nuiaua.

Din fericire, mai sunt doar doua zile:)

Cantecul meu

Nu am ADD. Doar acces la internet.

Am revenit!

Delia, educatoarea, mi-a spus că mă comport ca un bebeluş. Şi aşa mi-am adus aminte că pentru cititorii mei fideli, oricare ar fi aceia, chiar sunt. Am rămas cu postările prin 2010 pe când aveam un cort, dar nu şi păr, aveam un tren, dar nu şi cont pe Facebook, aveam un prieten, dar nu şi iubita. În fine, înţelegeţi voi, aveam foarte multe, dar în acelaşi timp foarte puţine. Acum am 103 grame. Aşa spun eu pentru că nu îmi place să mi se spună altfel. Cică se spune centimetri. Sună mai bine grame.

Nu uitaţi! Acum am păr şi acelaşi chef de vorbă. Aşa că mă reapuc de scris. Adică de dictat, că la scris am rămas la cifra şase. E ca un cerc- mie îmi plac cercurile- şi o linie strâmbă. Nu imi iese chiar perfect, dar mama spune că "nu-i nimic". Asta zic şi eu că doar în curând voi trece la cifra şapte. Sau litera.. le mai încurc.

Tot la scris mă mai ajuta linia şi punctul. Dacă nu ştiaţi, când  spui o propoziţie/cuvânt/literă- una dintre ele că şi pe astea le mai încurc-tragi o linie. Şi când spui o silabă/cuvânt/literă/cifră (v-aţi prins, una din astea) pui un punct. Mie îmi plac şi punctele. Rău de tot. Asta când nu primesc vreo temă în care tot scriu: linie, punct, linie punct, linie punct ,,, până ameţesc. 

Recunosc, uneori sunt cam confuz şi ameţit. Nu pricep multe lucruri. Spre exemplu, ce este ninsoarea? Mi s-a explicat că este atunci când ninge. Dar nu am înţeles. De ce ninSOARE atunci când ninge şi deci nu este pic de SOARE. 

Acum repet pentru serbare. Sunt păstor. Ma îmbrac în alb şi am găsit deja un băţ. Este ca cel pe care l-a aruncat mama pe fereastră pentru că aproape i-am scos un ochi. Eram nervos, nici eu nu mai ştiu de ce. Aşa sunt eu uneori.  Apropo de ochi. Eu văd mai bine decât mamaie Lelena şi decât mami, dar tot nu am reuşit să găsesc băţul acela. Oricum, mie nu îmi place să fiu păstor. Pentru că păstorii sunt bătrâni, iar eu am păr. Mult păr. Sunt tânăr şi am păr frumos şi am şi un rol greu. De păstor. V-am spus. E dificil şi nu reţin ce fac ceilalţi. Noua mea iubită, Anca, nu ştiu ce rol are. Ştiu doar că o pup şi atunci rolul chiar nu mai contează.

În definitiv, am impresia că în realitate multe lucruri chiar nu contează.    

Cortul meu

Mos Craciun a vazut ca m-am plictisit si mi-a adus un cort...

Ce este muntele

M-au anuntat fericiti ca mergem la munte. Ok. Si? M-au lamurit bustean, asa ca am dat din umeri nedumerit. Au venit repede cu explicatia: acolo unde te-a botezat tata popa.

Alt mister. Cine e tata popa? Eu stiu ca tata e tata, adica un nene care face ce zic eu. Nu imi aduc aminte de vreun tata popa care sa stea in cap cand am eu chef. Oricum, lumea e plina de mistere si mai bine ma joc, m-am gandit in timp ce stateam la manipulat cu haine.

Acum, dupa ce m-am intors de la munte, sa va povestesc ce e aia, ca sunt mult mai destupat.

Ce denumesc ei munte e de fapt locul unde ajungi dupa ce te plictisesti de moarte in masina, adormi cu capul stramb si te trezesti ca o vezi pe Buni. Fara Wof - asta e un amanunt neplacut.

Muntele se continua cu ceva denumit "restaurant". Asupra acestui concept o sa mai meditez ca m-a cam confuzat. In doua cuvinte, din cate m-am prins e locul de papa. Unul mai ciudat as spune, ca nu m-a spalat nimeni pe maini inainte, mancarea mi-a fost adusa cu o ora intarziere de o doamna cu sani mari si in loc de babetica mi s-a dat un coif. Noroc cu metoda subtila de indopare adopata de parintii mei, ca altfel zau ca m-as fi pierdut de tot.
Tot munte i-au zis si plimbarii post-ingurgitare. Miscare in ceata, i-as spune eu, pentru ca mami insista sa nu mai tip cu gura deschisa, ca ma doare in gat. Cum ar putea un bebelus sa zbiere cu gura inchisa?! Eu nu imi pot da seama. Poate adult fiind, o sa reusesc. Asa pe la 60 de ani, ca daca e sa mai iau dupa ai mei, pe la 30 nicio sansa. Ei zbiara si cu gura larg deschisa si cu dinti.

In acest loc, numit munte, mami m-a ademenit, ca de fiecare data, sa ma duc la locul meu de nani.

"Mihnea, unde e locul tau de nani?", ma intreaba ea pe la amiaza.

"De unde D-zeu sa stiu eu", i-as fi raspuns prompt daca stiam toate aceste cuvinte. Doar eram intr-o camera pe care nu o mai vazusem niciodata.

Noroc ca m-a asezat ea unde a considerat ca e locul meu de nani si am scapat de problema. De ce m-a mai inrebat atunci, zau de am priceput, dar din experienta mea de un an si 3 luni am inteles ca oamenii mari sunt niste fiinte pe care nu are sens sa le intelegi. Trebuie doar sa stii cum sa ii iei cu binisorul astfel incat tot la vorba ta bebeleasca sa ajunga.

Si inca ceva legat de locul meu de nani. Acest mirific spatiu dedicat MIE a devenit in noaptea aceea locul de nani a lui mami, tati si buni. Si eu intre ei :)

Munte in adevaratul sens al cuvantului cred ca este insa atunci cand stai la locul de papa si niste oameni care ar fi trebuit sa stea in televizor stau pe o ridicatura si canta. Mare minune. Nici macar nu imi pot explica cum au iesit ei din televizor asa tiptil, fara sa vad eu, si cum au ascuns repede aparatul, ca sa am impresia ca sunt nascuti si crescuti pe ridicatura. Oricum, de cantat au cantat dragut, desi habar nu aveau de "house", iar buni a fost o partenera pe cinste.

Am agatat si o draguta de aceeasi varsta cu mine si m-am imprietenit cu un baietel care m-a intrebat nerusinat daca mai fac caca pe mine.

Cam asta e definitia muntelui.