Eu dimineata nu prea am chef. Nu prea mai am chef sa dorm, daca este week-end si nici sa ma scol in timpul saptamanii.
Nu prea am chef sa merg la
baie, asa ca topai pe scaun in timp ce imi prepar cafeaua si uneori chiar in
timp ce o beau. Si in nicun caz nu am chef sa ma imbrac, sau Doamne fereste sa
duc la bun sfarsit orice indeletnicire obligatorie, dar matinala. In schimb, am
chef sa vorbesc. Si vorbesc pentru ca de asta am chef toata ziua. Mai putin la
gradi atunci cand sunt pus sa repet ce tocmai imi explicase educatoarea. Deci
vorbesc in timp ce ma plimb prin bucatarie, hol si dormitoare pentru ca altceva
nu pot face atunci cand vorbesc. Si vorbesc chiar si atunci cand stau pe loc,
pentru ca a vorbi presupune un efort extrem de mare. Atat de mare, incat
trebuie sa stau.
Si vorbesc si in timp ce ai mei ma roaga si ma implora si ma ameninta si se
bucura si se intristeaza si se enerveaza si le vine sa tipe, asa ca uneori o
fac, iar alteori nu. Si vorbesc atat de mult despre gradi, despre ziua de luni,
care nu e marti, desi as vrea sa vina mai repede vineri, despre ce jucarie sa
imi iau, dar asta nu e buna, asta e prea mare, prea mica, cu asta nu ma lasa,
pe asta mi-o strica, asta e prea veche, asta prea noua, prea verde, prea de
fete, prea moale, prea ma zgarie.., prea.... Si sa nu uitam de vreme, care
poate fi schimbata, ca sunt expert in chemat ploia si, uite, chiar acum am chef
sa o invoc batand cu umbrela in podea. Ca idee, viata este o chestiune la care
sa reflectezi. Si cel mai bun moment e dimineata. Adica fix cand trebuie sa te
imbraci, speli, incalti si sa iesi mai repede pe usa.
Nu toata lumea apreciaza spiritul creator dis de dimineata. Si nici
faptul ca pentru mine este momentul sa am grija de flori, sa privesc pe geam
sau sa ma joc cu jucaria primita in dar acum 3 ani si pe care nu am mai bagat-o
in seama de atunci si nici nu o sa o mai bag de aici incolo. Cu exceptia aceste
dimineti. Si nici nu prea vad mare compasiune pentru etichetele dureroase,
ciorapii care deranjeaza, tricoul nepotrivit sau incaltamintea prea strampta.
IN CONCLUZIE, dimineata poate fi nasoala pentru toata lumea. Noroc ca , uneori, pentru atunci cand nu am chef de atitudinea "ca asa nu vreau eu", mami a inventat LISTA. Un fel de hai sa zicem ca accept ce vreti
voi, daca primesc in schimb o multitudine alte lucruri, de la Omnitrix, la
triciclete si binocluri de detectiv, aflate si ele pe LISTA MEA. Pe LISTA mamei
este trecut, printre altele, o cerinta nasoala: ""sa te imbraci repede dimineata"' si, pentru ajutor, sub scrisul neinteligibil pentru mine, Mihnea analfabetul,
un desen urat rau. Un desen pentru care m-am si suparat, din motive estetice
evident, dar, treaca de la mine, sunt un copil tolerant asa ca am acceptat
mazgaleala. Efectul LISTEI si al mazgalelii este simplu: in loc sa tipe, sa se
tanguiasca, sa se roage, sa ma mituiasca sa.. ce mai fac adutii disperati si
intarziati la munca, mami imi arata desenul. Iar eu, constient de penibilul
situatiei si agasat de uratenia caricaturii, ma induplec si purced la imbracat.
Repede si bine. Primesc in schimb o mina fericita si o incurajare:"'Wow,
esti imbracat. Mai ai sa te incalti si putem merge."'
Si LISTA mea... ma gandesc eu in timp ce imi indes calcaiele ascutite in
pantofi. Mamiii... as mai vrea un costum de controlor si toate cartile cu
Domnul si Doamna si......Iar mami scoate lisa si noteaza. Stiu ca nu imi va lua
mai nimic din toate astea, dar macar asculta. Si mai stiu ca daca ma rog si ma
tangui si ma marai si ma... tot ce stiu eu sa fac pentru a fi convingator,
patesc ca atunci cu clepsidra. Adica obiectul acela minunat pe care l-am cerut
atat de insistent incat nu l-am mai primit deloc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu