Cantecul meu

Nu am ADD. Doar acces la internet.

Am revenit!

Delia, educatoarea, mi-a spus că mă comport ca un bebeluş. Şi aşa mi-am adus aminte că pentru cititorii mei fideli, oricare ar fi aceia, chiar sunt. Am rămas cu postările prin 2010 pe când aveam un cort, dar nu şi păr, aveam un tren, dar nu şi cont pe Facebook, aveam un prieten, dar nu şi iubita. În fine, înţelegeţi voi, aveam foarte multe, dar în acelaşi timp foarte puţine. Acum am 103 grame. Aşa spun eu pentru că nu îmi place să mi se spună altfel. Cică se spune centimetri. Sună mai bine grame.

Nu uitaţi! Acum am păr şi acelaşi chef de vorbă. Aşa că mă reapuc de scris. Adică de dictat, că la scris am rămas la cifra şase. E ca un cerc- mie îmi plac cercurile- şi o linie strâmbă. Nu imi iese chiar perfect, dar mama spune că "nu-i nimic". Asta zic şi eu că doar în curând voi trece la cifra şapte. Sau litera.. le mai încurc.

Tot la scris mă mai ajuta linia şi punctul. Dacă nu ştiaţi, când  spui o propoziţie/cuvânt/literă- una dintre ele că şi pe astea le mai încurc-tragi o linie. Şi când spui o silabă/cuvânt/literă/cifră (v-aţi prins, una din astea) pui un punct. Mie îmi plac şi punctele. Rău de tot. Asta când nu primesc vreo temă în care tot scriu: linie, punct, linie punct, linie punct ,,, până ameţesc. 

Recunosc, uneori sunt cam confuz şi ameţit. Nu pricep multe lucruri. Spre exemplu, ce este ninsoarea? Mi s-a explicat că este atunci când ninge. Dar nu am înţeles. De ce ninSOARE atunci când ninge şi deci nu este pic de SOARE. 

Acum repet pentru serbare. Sunt păstor. Ma îmbrac în alb şi am găsit deja un băţ. Este ca cel pe care l-a aruncat mama pe fereastră pentru că aproape i-am scos un ochi. Eram nervos, nici eu nu mai ştiu de ce. Aşa sunt eu uneori.  Apropo de ochi. Eu văd mai bine decât mamaie Lelena şi decât mami, dar tot nu am reuşit să găsesc băţul acela. Oricum, mie nu îmi place să fiu păstor. Pentru că păstorii sunt bătrâni, iar eu am păr. Mult păr. Sunt tânăr şi am păr frumos şi am şi un rol greu. De păstor. V-am spus. E dificil şi nu reţin ce fac ceilalţi. Noua mea iubită, Anca, nu ştiu ce rol are. Ştiu doar că o pup şi atunci rolul chiar nu mai contează.

În definitiv, am impresia că în realitate multe lucruri chiar nu contează.